Hellvig a cerut MAI ajutor pentru a ancheta cheltuirea fondurilor în mandatul Elenei Udrea

Hellvig a cerut MAI ajutor pentru a ancheta cheltuirea fondurilor în mandatul Elenei Udrea
Publicat: 27/05/2012, 12:33
Actualizat: 27/05/2012, 12:33

Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Eduard Hellvig, a declarat, duminică, la Arad, că a solicitat Ministerului Administrației și Internelor ajutor pentru anchetarea modului în care au fost cheltuite fondurile în mandatul Elenei Udrea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Eduard Hellvig a declarat că a avut o discuție informală cu ministrul Internelor pentru a-i cere ajutor în anchetarea modului în care au fost cheltuite fondurile în mandatul Elenei Udrea.

„Am cerut ajutor pentru Corpul de control, să ne acorde asistență în controalele care vor urma la anumite sectoare de activitate, lucrări derulate cu resurse financiare de la bugetul de stat. Cred că avem nevoie de acest ajutor, competența trebuie utilizată pentru a descoperi dacă au fost folosite resurse financiare cu alte scopuri, să știm ce preluăm”, a declarat Eduard Hellvig.

Ministrul a adăugat că „nu e posibil ca pe 27 aprilie și 5 mai, care a fost zi de sâmbătă, să se facă plăți și să se semneze contracte de 100 de milioane de euro”.

„De unde graba asta? Se temeau că nu mai conduceau ministerul? De unde atâta disponibilitate de a utiliza resursa bugetară cu frenezie înainte de alegeri?”, s-a întrebat ministrul, într-o conferință de presă desfășurată la PNL Arad.

El a spus că anumite proiecte au fost găsite cu probleme, precum o pârtie construită la Brașov, „în care s-au investit foarte mulți bani, nu doi lei, și care se surpă”, sau un ștrand la Marghita, pentru care „nu sunt căi de acces, drumuri, canal, iar decantarea apei la bazinul de înot se face într-un bazin separat”.

„Aceste lucruri trebuie știute, cineva trebuie să răspundă”, a spus Eduard Hellvig.

Șeful MDRT a declarat că a dispus anchete la Compania Națională de Investiții și Agenția Națională de Locuințe, unde „s-au făcut foarte multe lucrări care nu au fost eficiente și sunt suspecte de scurgeri de resurse financiare către clientela politică”.

Ministrul a spus că a descoperit că s-au contruit săli de sport în localități cu doar zece elevi, terenuri de sport în pantă și lângă văi care le inundă în timpul ploilor sau parcuri în localități fără apă și canalizare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Irinel Columbeanu și fiica sa au plecat în vacanță! Irinuca va petrece o săptămână întreagă...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore se răspândeşte în Japonia
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Obligatoriu pentru cei care stau la CURTE. Este cea mai bună soluție pe care o...
Se împlinesc 80 de ani de la operațiunea „Neptun”. BNR scoate o monedă specială
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Astronauții de pe Marte ar putea avea nevoie de dializă renală la întoarcerea pe Pământ
×